Lasa vantul sa adie, si sa ne legene la umbra indoielilor.
Lasa seara sa vina, sa umple sticla goala de vin,
Rasturnata, vaduvita de sens, dar plina de intelesuri.
Lasa iarna sa ne prinda in piept un ciorchine de strugure.
Si crivatul sa ne cearna un strop de jar peste inimi,
Inimile noastre, cavou al sentimentelor moarte de mult…
Lasa…

Lasa-mi golul din suflet sa-ti umple pustiul din ganduri
Lacrimile dorului nestiut sa-ti ostoiasca setea de dragoste
Lasa visele sa ti se faca ghem si sa le pot impleti cu andreaua,
Intr-o retea de iubire fara sfarsit, cum n-a mai fost vreodata sa fie.
Poate-ai sa arzi din nou, si sa te prefaci in cenusa-nc-o data!
Poate inima ti se va usca din nou, si sangele-ti va deveni nisip…
Poate…

Sau poate ca-n mine vei descoperi eu-l tau ce-l demult pierdut
Dupa care ai plans atat de fara speranta de regasire cu tine…
Poate ca-n zambetul meu vei citi, cu bucuria unui dislexic vindecat
Poezia copilariei pe care ai uitat c-o porti in spatele ochilor…
Poate am fost creata sa te redefinesc pe tine ca tine insuti,
Si sufletul meu sa-ti fie mangaiere si lacrima de bucurie, si vis.
Poate… Daca ma lasi…


04. 02. 2007. Bucuresti